aprilie 2020

Varietatea de vase pentru gatit atat din punct a materialelor din care sunt fabricate cat si a modului de folosire este coplesitoare. Sunt din ce in ce mai autonome, adica noi nu prea mai avem vreun rost in bucatarie ci doar sa apasam vreun buton. Si sunt din ce in ce mai frumoase de parca ar putea fi si bibelouri in vreo vitrina special amenajata pentru ele.

Dar nutritia si tot ce se scrie in legatura cu asta da semnale ca metalele grele sunt din ce in ce mai des aparute in corpul nostru. Una dintre surse este materialul din vasele de gatit care in microparticule foarte fine ajunge in mancare. Lista de metale grele cu care „ne hranim” este irelevanta, important este faptul ca nu suntem facuti sa digeram orice cantitate.

Onest este sa afirm ca atunci cand sunt noi, vasele de gatit din aluminiu, inox, teflon, tabla emailata…etc nu prezinta vreun pericol. Este evident ca stratul protector, daca este corect aplicat nu permite metalelor grele sa ia contact cu hrana. In timp ce gatim la temperaturi ridicate sau prin spalare agresiva pentru curatare, acest strat dispare prin zgariere sau exfoliere. Astfel, ingredientele din care sunt facute oalele si tigaile noastre se transforma, in mod nefericit, in ingrediente ale portiilor noastre din farfurie.

Masura cea mai simpla si intuitiva este sa nu folosesti vase uzate. Urmatoarea masura este sa folosesti vase de sticla termorezistenta dar sa fii atent ca vasul sa nu fie ciobit. Poti alege si inox dar cu atentie la descrierea acestuia de pe eticheta.

Eu am aplicat inca una si e insotita de intoarcerea la traditii. Folosesc oale de lut. Astea nu au metale grele decat daca sunt vopsite cu ingrediente chimice periculoase si care oricum sunt in exteriorul vasului, de cele mai multe ori. Am facut asta cu multe emotii si bucurii ca am stat langa un olar sa-mi faca oalele, canile de ceai si strachinile pentru ciorba.

Toti declaram ca iubim natura si am convingerea ca spunem asta pentru cat de mult ne ofera. Cand vrei sa te apuci de slabit, du-te spre ea, fiindca iti da mai multa putere decat crezi.

Eu am trecut la un nivel de echilibru intre ce-mi ofera ea si ce fac eu in schimb. Si m-am straduit sa evaluez „cantitatea de emotii” oferita de ea pentru a sti cat sa fac pentru a plati corect asta.

In toata perioada in care am calatorit mult pe jos, pe motocicleta sau cu masina m-am oprit adesea sa ma asez pe iarba, sa vad de aproape acele dintr-un brad, sa miros altfel orice floare de camp, sa simt daca amurgul are o altfel de imagine la munte, pe deal sau la campie.

Si am primit in schimb un echilibru emotional care m-a ajutat enorm pe drumul slabitului. Furia, teama, pofta de dulce, fuga sa mananc la repezeala, lipsa de rabdare pana la urmatoarea masa mi-au fost luate pur si simplu de o stare in care primeam din natura ce aveam nevoie si nu stiam.

Nu imaginile din vacante sunt relevante ci niste imagini cu mine in care sper sa se vada emotia care ma inunda. Ce se afla mai jos sunt cele in care sotul meu mi-a facut o coronita si eu ramaneam muta de mult prea multe frumuseti si fericiri. Ca el e cel mai talentat barbat din lume la facut coronite, oare? Sau ca in fiecare dintre poienitele unde ne-am oprit natura m-a asteptat sa mi se intample asta? Sau poate ca dupa ce plecam din fiecare poienita drumul meu pe calea echilibrului emotional era tot ce aveam nevoie pentru a fi fericita?

Am devenit o altfel de iubitoare de natura protejand-o. Si viata mea se intampla cu actiuni in care protejez mediul pentru ca merg mult pe jos, colectez selectiv deseuri, nu incurajez consumerismul si particip la actiuni de protejare a mediului militand pentru asta.

E foarte putin ce fac dar ma straduiesc in continuare.